După lucrări executate în valoare de
2.500.000 de euro, proiectul imobiliar
Marina Tower a ajuns la cota zero.
Execuția fundației Marina Tower a presupus un efort logistic și financiar susținut, care a inclus:
– 8 luni de lucrări zilnice;
– 360 de piloți forați la o adâncime de 22 de metri și 65 de piloți la o adâncime de 33 de metri;
– turnarea grinzii de coronament, care interconectează armaturile piloților la partea superioară;
– 20 de puțuri de adâncime medie executate pentru realizarea epuismentelor – eliminarea apei din zona fundației și scăderea nivelului pânzei freatice;
– 12.000 de metri cubi de săpătură, adică 20.000 de tone de pământ și nisip excavate cu ajutorul unor utilaje speciale care au accesat groapa doar de pe marginea amplasamentului, prin două dintre cele patru laturi;
– evacuarea apei, menținerea sa sub nivelul amenajat și drenajul permanent, având ca efect inversarea presiunii capilare;
– 640 de metri cubi de beton de egalizare, un suport solid pe care se montează armătura radierului;
– 190 de tone de armătură și 2.200 de metri cubi de beton pentru execuția radierului;
– 180 de tone de armătură și 700 de metri cubi de beton pentru execuția pereților mulați cu ajutorul unor cofraje metalice speciale, rezistente la înaltă presiune laterală.
Rezistența construcțiilor realizate de echipa noastră este la fel de importantă pentru noi cât este pentru clienții noștri. Fiecare proiect imobiliar trece prin numeroasele procese și etape de verificare a calității pentru a asigura durabilitatea clădirilor.
„Soluția tehnică rezultată din proiectare este urmărită îndeaproape în execuție de către Dirigintele de Șantier, Responsabilul Tehnic cu Execuția, Controlul Calității, proiectanți, verificatori de proiect, arhitecți, Inspectoratul în Construcții și Primărie – Disciplina în Construcții. De asemenea, există obligativitatea de a testa materialele puse în operă și raportarea parametrilor obținuți la criteriile de rezistență prevăzute în normative.” – Octavian Mitan, Director de Dezvoltare și Investiții Alpha Builders
„Construim durabil pe fundații solide” nu este doar un slogan pentru echipa Alpha Builders. Această afirmație ne reprezintă deoarece, încă din prima zi de activitate, am pus mereu pe primul loc calitatea proiectului de execuție și durabilitatea fundațiilor pe care le construim.
Cu ajutorul echipei noastre de ingineri, arhitecți, maiștri, șefi de echipă și muncitori calificați uniți de aceeași pasiune, construim noile repere imobiliare de prestigiu din Constanța, Mamaia și Olimp.